Aproximativ 70 de angajați ai regionalei CFR Brașov vor fi audiați la Parchet

Aproximativ 70 de angajați ai regionalei CFR Brașov vor fi audiați la Parchet
Publicat: 25/10/2012, 09:38
Actualizat: 25/10/2012, 19:43

Aproximativ 70 de angajați ai regionalei CFR Brașov vor fi audiați în dosarul vizând fapte de corupție, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorulde cuvânt al parchetului Tribunalului Brașov, Alina Popescu, precizând că în acest dosar sunt vizate mai multe infracțiuni de corupție.

„Este un dosar foarte complex, cu foarte multe infracțiuni legate de fapte de corupție”, a spus Alina Popescu, precizând că anchetatorii au mers la sediul CFR Brașov nu pentru percheziții, ci pentru a duce la audieri persoanele vizate.

Potrivit acesteia, procurorii Parchetului Tribunalului Brașov vor audia aproximativ 70 de persoane din cadrul structurilor CFR Brașov, aceste persoane fiind de la toate nivelurile.

La ora transmiterii acestei știri, mai mulți controlori de tren au fost duși la Parchetul Tribunalului Brașov.

Descinderi ale anchetatorilor au loc, joi dimineață, la Ministerul Transporturilor și la regionalele CFR, fiind vizați zeci de angajați, între care directori, suspectați de fapte de corupție, iar potrivit unor surse judiciare ar fi vizată în principal regionala CFR Brașov.

Directorul CFR Călători, Ștefan Roșeanu, a declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre o anchetă a procurorilor și polițiștilor privind activitatea din zona șefilor și controlorilor de tren.

El a precizat că această anchetă este făcută pentru a se stabili în ce măsură sau cum sunt posibile călătoriile fără bilet.

„Ancheta se face pentru a se vedea în ce măsură informațiile legate de mersul fără bilet se adeveresc”, a mai spus Roșeanu, precizând că anchetatorii audiază mai mulți angajați CFR.

Surse judiciare afirmă că ancheta ar fi pornit de la regionala CFR Brașov și ar fi fost extinsă apoi la toate regionalele CFR, fiind vizați zeci de controlori de tren care ar fi luat mită de la călători care circulau fără bilet.

Potrivit surselor judiciare, în acest dosar ar fi vizate aproximativ 100 de persoane, între care și directori.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Taxă nouă pentru cei care stau la bloc. A izbucnit un scandal de proporții: E...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal